Consilierul lui Iohannis – Nostalgii totalitare şi cenzură

Dudu Ionescu a fost ministru al apărării şi apoi ministru al afacerilor interne în guvernarea CDR, din partea PNŢCD. În perioada în care făcea parte din guvern a propus „amnistia evenimentelor, a unora dintre lucrurile care s-au întîmplat în 1989 – evident, cele în afara caracterului penal”.

Cu alte cuvinte, era vorba despre o amnistie generală a crimelor comise înainte de 1989, un mod prin care Dudu Fleoșcărescu încerca să-i scape pe criminalii din decembrie 1989 și să le ofere un “un nou început” politrucilor reșapaţi , dar pentru manipularea publicului a spus că propunerea nu se referă la faptele cu caracter penal. Și ca să fie treaba treabă și ca să confirme suspiciunile rezonabile cum că ar fi amnistiat criminali, Dudu Ionescu a participat la inaugurarea statuii ridicate în cinstea criminalului comunist Ştefan Guşă.

Traseist de profesie, Dudu Ionescu s-a înscris și la Dan Voiculescu în partid, unde nu a făcut mulți purici, apoi a văzut repede marele os din PDL şi a încercat să redevină parlamentar pe listele PDL în anul 2008. Ghinion. A fost retras, pardon, s-a retras în adormire, până când a fost uns fostul sau consilier, Eduard Hellvig, șef al SRI și l-a răsplătit cu un post călduț la Cotroceni: consilier de stat în cadrul Departamentului Securităţii Naţionale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Mai exact, Dudu Ionescu a devenit noul director al Oficiului pentru Informaţii Integrate din cadrul comunităţii Naţionale de Informaţii (CNI). Actuala funcţie pe care o ocupă îi permite accesul la toate secretele colectate de serviciile româneşti de informaţii. Mai grav, însă, este că le poate solicita serviciilor secrete declanşarea unor operaţiuni prin care să se obţină orice informaţie  care ar fi necesară la nivelul CSAT.

De ce spun că e grav? Pentru că în actualul context socio-geo-politic în care drepturile omului sunt încălcate la ordinea zilei, Constituția a devenit un fel de curpapier al politrucilor, libertatea de exprimare este îngrădită, iar dovezile științifice au devenit “fake news”, Dudu Ionescu a făcut o serie de afirmații demne de perioade de tristă amintire:

“Într-un regim autocratic, nu avem nicio problemă, vine tătucul și le rezolvă pe toate. În democrație și, mai ales cu libertatea care vine, intervine un concept extraordinar de greu care, în opinia mea, nu a devenit încă parte a înțelegerii noastre a ceea ce înseamnă libertate. Și anume responsabilitate: responsabilitate instituțională, responsabilitate a societății, responsabilitate individuală. Acum câteva săptămâni Colegiul Medicilor dintr-o anumită localitate s-a autosesizat, spunând în autosesizare că ceea ce s-a întâmplat cu declarațiile unui confrate de-al domniilor lor, că 80 la sută saturație de sânge este ok, nu este nicio problemă, că de fapt protocoalele în COVID-19 din spitale sunt proaste. Colegiul Medicilor pe bună dreptate s-a adunat atunci.

Numai că sfârșitul a fost următorul: a fost o discuție colegială. Concluzia mea, a unui cetățean, care am fost obișnuit ca atunci când te duci la spital să ți se măsoare și saturația și dacă ai sub 96 la sută se spune că ai o problemă… Deci dacă mă duc într-un spital COVID o să am o problemă cu protocolul. Ce fake-news? Nu mai e nevoie de niciun fake news… Colegiul Medicilor care, printr-o atitudine lipsită de responsabilitate, nu a spus NU acestor aserțiuni pe care un confrate de-al domniilor lor, ci dimpotrivă prin lipsă de responsabilitate nu a acționat…Acum nu ai nevoie de niciun fel de conspirație mondială din moment ce Colegiul Medicilor certifică ceea ce spunea lumea aici: de ce să te mai vaccinezi când toate lucrurile astea o să treacă oricum?”

CONSTANTIN DUDU IONESCU

Probabil că în democrația din mintea lui este firesc să laude abuzurile jandarmeriei (consemnate si sanctionate) de la protestele antiguvernamentale din 2012:

“Fostul ministru de Interne, Constantin Dudu Ionescu, a declarat ca pe tot parcursul demonstratiilor ce au avut loc in ultimele zile, Jandarmeria a functionat relativ civilizat: “Dupa parerea mea, ei au functionat relativ civilizat, fiind in limitele legii, nu au gresit major”, a adaugat acesta. Constantin Dudu Ionescu a spus ca nu este posibil sa actionezi preventiv in cadrul unor proteste.”

CONSTANTIN DUDU IONESCU

Probabil că tot din “responsabilitate democratică” a făcut, în calitate de ministru al apărării, lobby și încredințări de contracte unor firme în care el însuși era angajat și administrator:

Conform incomemagazine.ro, Elbit Systems a devenit “un partener de nădejde al statului român” sub mandatul lui Constantin Dudu Ionescu la MApN între anii 1999-2000 şi a furnizat tehnică militară neîncetat către diverse structuri ale Armatei. La şase ani după ce a renunţat la portofoliul de ministru, Constantin Dudu Ionescu a devenit el însuşi angajat la societatea Elbit, iar din 2008 apare ca administrator al altor societăţi unde Elbit Systems Ltd deţine participaţii în România: Simultec SRL şi A-E Electronics SA. În calitate de reprezentant al societăţii, a reuşit să aducă companiei israeliene un contract de 12 milioane de euro încheiat la sfârşitul anului trecut (….) Contractul companiei Elbit Systems a fost încheiat cu societatea Compania Naţională Romtehnica SA, fiind adjudecat la data de 20 decembrie 2010. Denumirea generică se referă la Contract de achiziţie a patru complete ,,Echipamente de război electronic EW pentru aeronave C-130”.

Revenind, însă, la problema de fond: Dudu Fleoșcărescu opinează că libertatea BINE ÎNȚELEASĂ într-o democrație înseamnă sancționarea unui medic care nu se face vinovat de malpraxis, ci de delict de opinie științifică și de o rată a vindecării prea mare în rândul pacienților. Fleoșcărescu nu cere sancționarea și eliminarea doar în cazul doctoriței Flavia Grosan, ci în cazul tuturor medicilor care pun la îndoială protocoalele oficiale și grămăjoarele de grăsimi.

O astfel de gândire extremistă este periculoasă atunci când îi aparține omului care are serviciile la dispoziție și ordin. Cu atât mai mult cu cât avem deja precedentul creat de premierul Florin Citu care i-a numit “teroriști” pe protestatarii și contestatarii măsurilor de restricții ilegale și discriminatorii.

De ce este important acest personaj inodor și insipid? Tocmai pentru că el, împreună cu “Toți Oamenii Președintelui” pot decide mâine că orice opinie ce contrazice narativa diktata de guvern și OMS să fie considerată un act de terorism și de subminare a statului…totalitar.

Avem deja precedentul creat în Germania, tot de către serviciile secrete, care au atribuit calitatea de “teroriști” și extremiști tuturor activiștilor și protestatarilor care “pun în pericol statul german” contestând măsurile de restricții:

Serviciul intern de informații din Germania (BfV) a declarat miercuri că va supraveghea membrii mișcării impotriva restrictiilor deoarece prezintă “riscul de a submina statul.” „Ordinea noastră democratică de bază, instituțiile de stat, precum si parlamentele și guvernele, s-au confruntat cu multiple atacuri de la începutul măsurilor de reducere a efectelor pandemiei Covid-19”, a declarat Ministerul de Interne într-o declarație care confirmă faptul că membrii mișcării ar fi sub observație.

Așadar, se confirmă nu doar începuturile apartheidului sanitar, ci și reîntoarcerea cenzurii, prigoanei și înfierării cu mânie proletară a opozanților Seringii&Fricii.

Le mulțumesc tuturor celor care donează lunar și fără de care nu am afla toate problemele și mașinațiunile sistemului. 🤗❤️

Paypal: https://www.paypal.me/IosefinaPascal?locale.x=en_US

Sau transfer bancar

Nume: Iosefina Pascal

IBAN: RO74INGB0000999908232066

GRUP Telegram: t.me/iosefinapascal

[wpedon id=534]

INSTAGRAM: Instagram.com/iosefinapascal

One comment

Comments are closed.