De la braconaj la pedofilie, trafic de copii, adopții ilegale, turism sexual…

În această anchetă vreau să vă demonstrez că trebuie să vedem cazul ursului Arthur ca pe un semnal de alarmă ce trebuie tras cu privire la activitățile ilegale, imorale, săvârșite de cetățeni străini pe teritoriul României, prin intermediul statului român: Turism sexual, trafic de copii, pedofilie, adopții internaționale ilegale.

Vă avertizez că informațiile pe care le veți citi vă pot afecta emoțional și nu doar prin prisma atrocitatii acțiunilor penale, ci pentru că acestea nu au fost sancționate exemplar de autorități și nici nu s-au luat măsuri pentru a opri această “epidemie”.

“Adopțiile internaționale” =  trafic de copii la nivel înalt. Implicațiile politicienilor:

Exportul de copii din România către occident a început prin anii ’90, mai exact când a fost adoptată legea 84/1994 care făcea posibile astfel de “adopții”. În același an au fost exportați 2000 de copii. În următorii ani numărul copiilor români adoptați de cetățeni ai statelor occidentale a scăzut, iar în anul 2000, cu un an înainte de blocarea adopțiilor internaționale, au fost adoptați peste 3000 de copii din România. Un raport din 2001 publicat de USAID (Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională) arată că: “Aproape fiecare discuție pe care am avut-o despre adopții în România a inclus folosirea unor termeni comerciali, cum ar fi “licitație”, “piață” și “preț”.

Astfel, au apărut adevărate rețele de export, care asigurau consultanță, organizau “vizionari” și încasau bani grei pentru intermediere. Intermediarii acestor tranzacții: un ciopor de organizații neguvernamentale, care chipurile se ocupau de protecția și drepturile copiilor. Mii de astfel de ONG-uri de apartament au acționat în România până în 2001, când au dispărut odată cu suspendarea exportului de copii. Și au dispărut cu tot cu arhivele organizațiilor, făcând astfel și mai dificil procesul de urmărire a copiilor adoptați..

[wpedon id=534]

Tocmai aici este marea problema: Autoritățile statului român știu ce se întâmplă cu copiii plecați la mii de kilometri de țară.

Iar rapoartele primite pot fi falsificate, așa cum s-a întâmplat fost în cazul pedofilului american William Delos Peckenpaugh (foto) despre care autoritățile de la București știau doar lucruri frumoase. Autoritățile americane au aflat că Peckenpaugh a violat în repetate rânduri băiețelul adoptat din România și l-au trimis după gratii pentru următorii 30 de ani. Autoritățile americane au găsit în locuința lui Peckenpaugh 10.000 fotografii pornografice cu copii, 400 de casete video cu acte sexuale săvârșite asupra copilului român pe care l-a adoptat și alte filme cu acte de pedofilie descărcate de pe pe internet.

Avem deja exemplul din 2001, dezvăluit de presa română când, în plin scandal al adopțiilor, cu procedurile de adopție oprite în mod oficial, patronul “Evenimentul Zilei”, Michael Ringier (foto), i-a solicitat premierului de atunci, Adrian Năstase, un copil pentru adopție, iar oficialul român i-a prezentat o serie de oferte. Mi se pare ciudat că nici o autoritate de la București nu s-a grăbit să investigheze cazul. Ringier este suspectat de încălcarea moratoriului privind adopțiile internaționale după ce a avut mai multe întâlniri cu Adrian Năstase, pe vremea când adopțiile erau posibile doar prin Ordonanță de Urgență. În aceeași perioadă, 23 de copii din România au ajuns în Elveția. Ringier s-a confesat unor apropiați că, de fapt, a contribuit la adopții pentru câteva familii cu influență din Elveția. La scurt timp după aceste adopții, baroneasa Emma Nicholson din Elveția a denunțat ilegalitățile privind traficul de copii din România pe fondul traficului de influență.

Tot în această cheie, este firesc să amintim cazul lui Cristian Burci, zis și “Baby Broker”:

În 2014, Antena3 a prezentat un filmuleț în care o echipă de jurnaliști străini a realizat un reportaj cu privire la adopțiile ilegale din România. În acest filmuleț apare și Cristian BURCI, care, aparent, negociază o astfel de „vânzare”. Filmul de 20 de minute, care conține informații incendiare despre Cristian Burci, proprietarul unor instituții media, printre care Adevărul.ro și Prima TV, a fost prezentat în anii ‘90 de CBS News, în cadrul emisiunii “60 Minutes”:

Burci: Ce vreţi să fie, băiat sau fată?

Reporter: Nu prea contează, dar am vrea să fie nou născut.

Reporter: Cât o să dureze tot acest proces?

Burci: Cel puţin patru săptămâni.

Reporter: Şi cât o să ne coste?

Burci: Undeva între 3.500 şi 7.000 de dolari.

Reporter: Ajută-ne un pic… Unde ajung banii aceştia? Cine îi ia?

Burci: Se dau mite peste tot… la mamele copiilor, la diferiţi judecători, la avocaţi, la cei care fac inspecţia la domiciliu, la toată lumea. Toată lumea vrea ceva!

Statul și autoritățile au FACILITAT acest tip de trafic de copii:

Cu ajutorul instanțelor judecătorești, copiii instituționalizați au fost dați spre adopție fără a fi măcar întrebați dacă sunt de acord cu noii „părinți”, iar hotărârile judecătorești de aprobare a adopției au fost secretizate. Menționăm cazul adoptării a cinci copii instituționalizați din „Poiana Soarelui”. Procesele civile în fața Judecătoriei Brașov, care a decis încredințarea celor cinci copii pentru adopție, au fost judecate pe repede înainte în anul 2000, fără aprobarea Comitetului român pentru adopții (care reprezenta statul român și interesele orfanilor și copiilor abandonați). În aceste condiții, Comitetul Român pentru Adopții (CRA) nu a putut depune contestație în termenul legal de 15 zile, iar hotărârile judecătorești au rămas definitive.

Au fost chiar intermediari de adopții ilegale efectuate chiar de avocați români. Astfel, în noiembrie 1998, avocata Viorica Zaharia din Buzău a fost reținută de poliție pentru că între 1995 și 1998 a presat părinții a 13 copii să consimtă adoptarea lor de către cetățeni străini, majoritatea americani, promițându-le bani și bunuri materiale. A fost reprezentantul unei fundații acreditate de Comitetul pentru Adopții din România.

De asemenea, au existat și directori ai departamentelor de protecție a copilului care au cerut mită pentru emiterea unor avize favorabile și facilitarea adoptării unor copii. Au existat cazuri în care personalul medical din maternități a facilitat adoptarea copiilor fără că părinții naturali să-și dea consimțământul.

În 1999, Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului Brăila a „vândut” copii familiilor din SUA, Grecia, Italia și Germania pentru sume cuprinse între 100.000 și 300.000 RON. Banii au fost dați de fundațiile cu care Direcția încheiase contracte de parteneriat. „Ne vindem copiii în mod legal”, spune directorul Ligii Copiilor Brăila. Toate adopțiile au fost făcute cu acordul Comitetului Român pentru Adopții, având, bineînțeles, avizul Comisiei pentru Protecția Copilului Brăila.

Guvernul Orban susține Fundația SERA (foto – Solidaritate cu Copiii România Abandonați) și a transformat-o în ONG de utilitate publică în 2020, deși această fundație este acuzată de oficiali europeni de trafic de copii, experimente pe copiii români de la Centrul Sfânta Ecaterina și de lobby pentru adopțiile internaționale, cerând, în repetate rânduri, sancționarea României pentru interzicerea adopțiilor internaționale. Toate aceste informații au fost prezentate și în documentarul “Găsește un copil, plătesc cash. Lobby-ul adopțiilor”, realizat de televiziunea publică germană WDR.

Citiți aici mai multe despre conexiunile dintre SERA România și politicienii români: https://xn--presacurat-qgb.ro/2020/01/15/orban-vrea-sa-faca-de-utilitate-publica-fundatia-mogulului-orfanilor-romaniei-fundatia-acuzata-intr-un-documentar-de-experimente-pe-copii-in-romania/

[wpedon id=534]

2001-2005 Potrivit Oficiului Român pentru Adopții, 31 de orfani ieșeni luați de familii din străinătate sînt dispăruți fără urmă. „Despre cei 31 de copii însă nu știm nimic“, a declarat Pintilii Penciuc, fostul director al Directiei pentru Protectia Copilului Iasi. Unii dintre acești copii au fost adoptați după ce adopțiile internaționale au fost interzise prin lege, aprobandu-se doar prin Ordonanta de Urgenta. Vina aparține organizațiilor care au încheiat acte de adopție fără a respecta convențiile semnate cu statul român prin care se obligau să trimită rapoarte despre orfanii ce plecau din România.

2011: Autoritățile române din Bucuresti au reținut doi italieni pentru contrabandă cu copii și folosirea unei identități false după ce ar fi încercat să ducă ilegal un nou-născut român în Italia, informează AFP .Cei doi, o femeie de 45 de ani și un bărbat de 57 de ani, au fost reținuți marți în centrul orașului Brașov.

România îi mângâie pe cap pe pedofilii străini:

În 2002, americanul Kurt Treptow (foto) a fost condamnat de magistrații ieșeni la șapte ani de închisoare pentru corupție sexuală, perversiune sexuală cu minori și acte sexuale cu minori. Surse judiciare au declarat că i s-au găsit la domiciliu nu mai puțîn de 700 de videoclipuri făcute cu diverși minori, pline de perversiuni sexuale. Treptow a solicitat să fie eliberat din închisoare la mijlocul lunii noiembrie 2006, după ce a scris în limba engleză o carte de peste 450 de pagini în care vorbește, din punct de vedere istoric, despre Vlad Dracul și tatăl acestuia. Lucrarea a fost elaborată, potrivit avocatului sau, Liviu Bran, începând din septembrie 2003, și publicată cu acordul Bibliotecii Centrale, in octombrie 2006.

2019: Mihaela Adriana Fieraru, o fetiță de 11 ani din comuna Valea Șuții, Dâmbovița, a fost răpită în anul 2019, în timp ce se întorcea de la școală. Două zile mai târziu, a fost găsită moartă, pe un câmp care ce aparține comunei Produlești, la circa doi kilometri de casă ei. Fusese sugrumată și abuzată sexual. Principalul suspect, pedofilul olandez Johannes Visscher (foto – 46 de ani), a fost lăsat să plece din România de către polițiști la o zi după crimă, iar a două zi s-a sinucis în Olanda, întrând cu mașina, intenționat, într-un TIR. Pe lângă incompetența, sau complicitatea, criminală a polițiștilor români, trebuie amintit faptul că Visscher nu venise pentru prima dată în România în scopul turismului sexual. Mai mult decât atât, acesta era funcționar public în Olanda:

Pedofilul olandez criminal al fetiței de 11 ani lucra de 1 an şi 2 luni pentru statul Olandez, pe zona de IT, la Agentia pentru Plasarea forței de munca și asigurărilor sociale din Amsterdam/ Olanda. Era funcționar al statului olandez. Acum sper ca înțelegeți mai bine ce se întâmplă și de ce l-au lăsat sa plece deși aveau toate datele”, a scris Sorina Matei.

2008: Un cuplu de avocaţi britanici a surprins un bărbat de aproximativ 50 de ani (foto), în ipostaze nefireşti cu doi adolescenţi, în Biserica Evanghelică din Sibiu şi pe străzile oraşului. Nu lipsesc săruturile, îmbrăţişările şi nici plata serviciilor. Avocații, împreună cu un jurnalist de la site-ul ‘sibianulonline’ l-au urmărit pe pedofil și au filmat toate interacțiunile dintre el și minori, inclusiv momentul în care acesta le-a dat bani. La acel moment, poliția a deschis o anchetă însă nu s-a soluționat nici până în ziua de astăzi.Coincidenţă sau nu, poliţiştii români au primit atunci informaţii de la Interpol că un pedofil german, proaspăt eliberat din penitenciar, s-ar putea afla pe teritoriul ţării noastre.

2011: Englezul Richard Paul Dorday (foto) a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare, în urma unui dosar instrumentat de procurorii DIICOT. Procurorii l-au cercetat pentru molestarea sexuală a mai multor minori din Valea Jiului şi a fost trimis  în judecată pentru 14 infracţiuni de pedofilie şi pornografie infantilă.  Copiii, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, erau ademeniţi de nişte apropiaţi ai pedofilului cu bani şi diferite alte atenţii. De asemenea, ei primeau în schimbul serviciilor sexuale între 100 de lei şi 350 de lei.  Paul Richard Dorday, în vârstă de 43 de ani la acea vreme, a venit în România ca şi consultant de afaceri al unei companii multinaţionale.  În luna august 2009, Paul Dorday fusese capturat de ofiţerii DIICOT într-un apartament din Bucureşti, unde întreţinea relaţii sexuale cu doi minori hunedoreni care îi fuseseră “livraţi” de un complice din Petroşani. In apartament au fost descoperite mii de imagini ale copiilor de care abuzase.

Halucinant este ca pentru a-si scurta sentinta, Dorday a scris o carte si a fost asistat din închisoare chiar de Avocatul Copilului, Conf. univ. dr. Ioan Gânfălean de la “Universitatea 1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

2019: Elvetianul Wendelin Lombriser (foto) avea 64 de ani şi, potrivit spuselor lui, se afla în ţara noastră de aproximativ 20 de ani, timp în care reușise să învețe bine limba română. El le-a declarat poliţiştilor că a început să fie atras de copii, cu predilecție de băieți, după decesul soției sale. În Sibiu, elveţianul avea un apartament închiriat pe un an. Aici a adus B. Mihaela şase copii cu care bărbatul a întreţinut relaţii sexuale orale şi anale. Pentru fiecare copil furnizat, Mihaela primea 100 de lei. Aceeaşi sumă era oferită şi victimelor Ciprian, 10 ani şi fratele lui, Ştefan DE15 ani, Claudiu, 12 ani, Alin,10 ani, Răzvan,15 ani, și Mihai,14 ani. În august 2017, pedofilul elveţian a fost condamnat de Tribunalul Sălaj la 7 ani de închisoare şi la plata sumei de 3.000 de euro, daune morale, pentru fiecare dintre victime. Curtea de Apel Cluj i-a admis însă apelul, reducându-i pedeapsa la 5 ani și 4 luni de închisoare.

Wendelin voia copii săraci, cu vârste cât mai mici şi abandonaţi de famiiile lor.A procedat astfel, întrucât situația unor astfel de copii facilita exploatarea lor sexuală atât din prisma lipsei de educație și control a acestora, cât și din prisma lipsurilor materiale, care îi determina pe acești copii să facă orice, în schimbul unor sume modice de bani.”, scriu procurorii DIICOT Sălaj în rechizitoriu.

2020: Dezvăluiri din dosarul lui Sile Cămătaru despre turismul sexual din România: Cetățenii arabi vin în București pentru a se distra în cazinouri și a petrece timpul cu prostituate românce în cluburi de lux sau în hoteluri de top din Capitală. Ei se alătură altor sute de străini care vin în București pentru distracție. De aceaste oportunități au profitat managerii cazinourilor, angajatele de la departamentele de Relațîi Publice, salariați ai unor hoteluri, proxeneți, dar și interlopii din București. Practic, atunci când clienții cazinourilor se săturau să parieze la mesele de joc sau la ruletă ori când simțeau că norocul ii lasă, cereau fete pentru distracție.

Procurorii au explicat cum se desfășura totul: “La ambele cazinouri modalitatea în care martorele erau puse în legătură cu clienții constă în aceea că angajații cazinoului, după ce primeau solicitări de la clienții cazinoului pentru asigurarea serviciilor sexuale contra cost, contactau telefonic martorele despre care știau că practică prostituția, solicitându-le să se deplaseze la cazino pentru a însoți clienții acestora fie în camera de hotel, fie în cluburile de fițe din Capitală și apoi în camerele clienților.”

2021: Un pensionar de 73 de ani, din regiunea elveţiană Turgovia, care şi-a petrecut vacanţele în România, pentru a face sex cu cel putin patru băieţi minori din Romania, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani,a fost condamnat de magistraţii elveţieni de la Curtea din Arbon la 2 ani 9 luni de închisoare. În plus, elveţianul a avut un prieten român, care se ocupă de construcţii şi care l-a ajutat să livreze imagini şi fişiere video cu pornografie infantilă.

În concluzie, crima împotriva ursului Arthur este un caz care trebuie să ne privească pe toți, deoarece  denotă un mod de operare în România: “Dacă ai bani și influență, orice este posibil!”, pentru că trăim într-un stat mafiot și nu într-un stat de drept.

Le mulțumesc tuturor celor care donează lunar și fără de care nu am afla toate problemele și mașinațiunile sistemului. 🤗❤️

Paypal: https://www.paypal.me/IosefinaPascal?locale.x=en_US

Sau transfer bancar

Nume: Iosefina Pascal

IBAN: RO74INGB0000999908232066

GRUP Telegram: t.me/iosefinapascal

[wpedon id=534]

One comment

Comments are closed.