
Toți oamenii care susțin Legea Dictaturii Sanitare, în forma abominabilă condeiată de Guwerner, sunt complici la distrugerea democrației şi libertăților cetățenești din România.
Legea este în întregime neconstituțională și voi puncta doar câteva aspecte:
De la ambiguitatea inițială, nefiind specificat un anume virus, sau infecție, lăsând loc pentru încarcerarea oamenilor care au orice fel de infecții, pentru că, sanchi, “reprezintă un risc pentru sănătatea publică”.
Până la toate articolele neconstituționale care instituie detenția forțată a cetățenilor în spitale, confiscarea și distrugerea bunurilor personale, idei asupra cărora Curtea Constituțională a României s-a pronunțat deja.
Culminând cu experimentele umane, cetățenii SUSPECȚI și ASIMPTOMATICI fiind supuși, obligatoriu, unor tratamente medicamentoase, fără acordul lor. Faptă care încalcă toate punctele Codului de la Nürnberg.
Obligativitatea adoptării recomandărilor emise de un organism global care a excelat în afirmații contradictorii și pseudo-stiintifice, OMS, reprezintă o subminare a suveranității naționale și este o situație unică în istoria României.
Mai mult decât atât, transformarea cetățenilor României în “ciumații Europei”, prin prezentarea acestor cifre alarmante, de la nivel diplomatic, reprezintă un atac grav la poziția geopolitică a țării în interiorul Uniunii Europene și nu numai.
Câteva declarații halucinante din ultimele zile, în care asistăm la o campanie de PR îngrozitoare pentru ca Parlamentul Blat să voteze legea Dictaturii Sanitare:
Rareș Bogdan: “Presa trebuie să ia exemple de oameni care au trecut prin calvarul coronavirus și să vorbească. Ca să putem CONVINGE oamenii că acest virus există!”Dacă trebuie să CONVINGI oamenii de existența unui “virus ucigaș”, atunci poate că mortalitatea nu este cea clamată de voi. COVID-19 NU este nici sectă în care să crezi și nici un virus necruțător, ci o nouă tulpină de coronavirus, adică o gripă și trebuie tratată cu seriozitatea specifică gripei.
De departe cea mai imbecil-cretinoidă afirmație a lui Klaus Johannis este următoarea: “Virusul nu ține cont de Constituție!”.Ascultându-i pe cei care scot asta pe gaura gurii, putem identifica indivizii care au creierul muci, tras la blender.Dar, de dragul dezbaterii, voi argumenta că virusul afectează OAMENI, care trebuie să respecte Constituția României și ale căror drepturi fundamentale sunt GARANTATE de Constituția României. Mai mult decât atât, autoritățile care trebuie să limiteze răspândirea unui virus trebuie să RESPECTE CONSTITUȚIA ȘI DREPTURILE CONSTITUȚIONALE ALE CETĂȚENILOR.
“Întregul cadru legislativ trebuie schimbat!”, este o afirmație care, coroborată cu îndemnul premierului de a nu respecta Constituția României, ne determină să înțelegem că Iohannis își dorește schimbarea Constituției prin referendum. Lucru foarte posibil, deoarece se dorește amânarea alegerilor și, implicit, prelungirea mandatelor aleșilor locali.
Nimic nu justifică adoptarea unei asemenea forme de dictatură medicală, nici dacă epidemia făcea zeci de mii de victime, nu 1000. Puținele voci care mai sunt libere in țara asta au datoria să semnaleze şi să oprească acest abuz şi această turnură halucinantă a lucrurilor. Ruşine tuturor celor care aderă, susțin sau încurajează instaurarea dictaturii! Au murit părinții şi bunicii voştri pentru libertatea pe care acum scuipați, pentru că v-ați speriat de o gripă și alegeți să trăiți ca sclavi.
Cei care nu se regăsesc în această descriere dură a unei mentalități toxice și fataliste, sunt așteptați în Piața Victoriei, duminică 12 iulie, ora 18, pentru a-și exprima revolta față de această tentativă de transforma a României într-o dictatură sud-americană.
Donați pentru a susține jurnalismul independent! https://www.paypal.me/IosefinaPascal?locale.x=en_US [wpedon id=534] IBAN: RO74INGB0000999908232066