Eliberarea deținuților periculoși, România și SUA.

Cel puțin 250 de criminali condamnați și eliberați din închisoarea Rikers Island din New York au fost arestați de 450 de ori din cauza directivei de eliberare necontrolată dată de guvernatorul Andrew Cuomo (D).

În timp ce eliberarea în masă a criminalilor condamnați din New York continuă și criminalitatea este în creștere, primarul Bill de Blasio promite să reducă bugetul NYPD. Reducerea finanțării pentru poliție ar veni în condițiile în care crimele crescut cu 160% în ultima săptămână, iar jafurile au crescut cu 402%. Totodată, protestatarii arestați pentru diferite fapte violente și antisociale au fost, la rândul lor, eliberați.

În România, două cazuri au ajuns în presă, criminali care nici măcar în New York-ul lui Cuomo nu ar fi fost puși în libertate:

Marius Csampar, condamnat pe viață pentru omorârea a 6 persoane, a fost eliberat după doar 22 de ani. Acum face vloguri pe Facebook, unde îi amenință cu moartea pe oamenii care contestă legalitatea și moralitatea eliberării sale.

Cel mai grav incident este, însă, incendierea unei fete de către Ion Turnagiu, un criminal care a omorât 5 persoane și care a fost eliberat recent: O fată de 17 ani din localitatea Dârvari, judeţul Mehedinţi, a fost incendiată de un bărbat care a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc. Individul era eliberat după ce stat 25 de ani în închisoare pentru că fusese găsit vinovat de uciderea a cinci persoane. Tânăra are arsuri grave, pe circa 90% din suprafaţa corpului, iar medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor ei de supravieţuire.

Donate to support independent journalism! https://www.paypal.me/IoefinaPascal?locale.x=en_US [wpedon id=534] Donați pentru a susține jurnalismul independent!

În motivarea de eliberare a criminalului nu scrie nimic de recursul compensatoriu.Potrivit Codurilor Penal și de Procedură Penală din România, închisoare “pe viață” înseamnă că poți cere liberarea condiționată după 20 de ani.Ultimele Coduri Penal și de Procedură Penală au fost făcute de Predoiu, actualul ministru al Justiției.

Nu trebuie să fii doctor în psihologie, sau criminologie, ca să-ți dai seama de faptul că oamenii condamnați pentru MULTIPLE fapte de violență, sau agresiuni sexuale, vor repeta aceste fapte. Cu atât mai mult cu cât, în România, pușcăria nu are rol de reabilitare, ci de asuprire. Mulți specialiști oricum contestă șansele de reabilitare ale criminalilor de acest tip.

Atât în SUA, cât și în România, se dorește întreținerea unei atmosfere de neliniște și de panică în societate. De la demența cu eliminarea poliției, la protestele violente, până la cazurile de recidivă ale pușcăriașilor eliberați în timpul pandemiei COVID-19. Comuniștii procedau similar, eliberând pușcăriași și bolnavi psihic, atunci când societatea se revolta pe diverse teme. Și când te gândești că cea mai revoltătoare idee era eliberarea lui Dincă, în condițiile în care sunt eliberați criminali în serie, dovediți și condamnați pe viață…

[wpedon id=534]